Chiar dacă sunteți experți, abia începători sau, pur și simplu ați ajuns pe o pârtie fără să practicați acest sport, trebuie să fiți politicoși. Conform F.I.S. (Federației Internaționale de Schi), schiorii și utilizatorii de snowboard trebuie să respecte un cod al conduitei stabilit pentru siguranța lor și a celor din jur. 
Iată care sunt cele zece reguli pe care schiorii amatori şi de performanţă, precum şi utilizatorii de snowboard sunt obligați să le respecte:
Continuă să citești Decalogul schiorului – eticheta pe partia de ski
Andre Comte-Sponville este un filozof francez, născut la Paris pe 12 martie 1952. În lucrarea sa Un mic Tratat al marilor virtuți: utilizarea filozofiei în viața de zi cu zi reexaminează virtuțile clasice și ne ajută să înțelegem ce ar trebui să facem, cine ar trebui să fim și cum ar trebui să ne trăim viața. El insistă asupra calităților care constituie esența și excelența umanității. Își începe lucrarea prin descrierea politeții ca virtute și încheie cu dragostea care transcede întreaga moralitate. Acest Mic Tratat ne face un tur al celor optsprezece virtuți esențiale: fidelitatea, prudența, cumpătarea, curajul, dreptatea, generozitatea, compasiunea, mila, recunoștința, umilința, simplitate, toleranța, puritatea, blândețea, buna credință, și chiar, în mod surprinzător, umorul. Iată ideile sale:
Bunele maniere preced faptele bune și le comandă. Morala este o politețe sufletească, un fel de-a fi al ființei în sine (chiar când este vorba de un altul), o etichetă a vieții interioare, un cod al datoriilor, un ceremonial al esenței. În schimb, politețea apare ca o morală a corpului, o etică pur comportamentală, un cod al vieții sociale, un ceremonial al aparențelor. „Bani de hârtie”, spune Kant, care oricum valorează mai mult decât nimic și pe care ar fi absurd să-i scoți din uz sau să-i iei drept aur veritabil.
Dacă devenim morali – și acest lucru este necesar pentru ca morala și chiar imoralitatea să fie posibile – aceasta se întâmplă deci nu datorită virtuții, ci educației, nu prin morală, ci prin politețe, nu prin respect al valorilor, ci al uzanțelor.
În cazul unei fiinte grosolane putem pune totul pe seama unei traume suferite în copilărie, de exemplu, sau a eșecului social. Nu însă și când avem de a face cu o ființă politicoasă. Bunele maniere sunt, în acest caz, circumstanțe agravante, care acuză personajul respectiv, insul sau poporul; societatea întreagă poate fi acuzata nu pentru eșecuri, care ar putea constitui tot atâtea scuze, ci pentru așa-zisele reușite.
Iubirea nu este suficientă pentru creșterea copiilor, nici pentru a-i face la rândul lor plăcuți și iubitori. Nici politețea nu ajunge; de altfel, este nevoie de amândoua, întregul proces de educație familială se petrece aici, între cea mai măruntă dintre virtuți, care nu este încă morala, și cea mai importantă dintre ele, care este deja mai mult decât morala.
Mai bine sa fii prea onest pentru a fi politicos decât prea politicos pentru a fi onest!
Morala începe cât se poate de jos – prin politețe, si chiar asta și trebuie: să înceapă. Nicio virtute nu este naturală, trebuie deci să devii virtuos. Dar cum să devii, dacă nu ești deja? „Lucrurile pe care trebuie să înveți să le faci”, explica Aristotel, „le înveți făcându-le!
Politețea, dacă este luată prea în serios, devine contrariul autenticității. Acești oameni „hon chic bon genre” sunt ca niște copii mari, excesiv de cuminți, prizonieri ai regulilor, înșelați de uzanțe și de conveniente.
Politețea este un artificiu, iar oamenii se feresc de artificii. Este o podoabă, iar lumea nu crede în podoabe. Diderot evoca undeva „politețea insultătoare” a celor mari, și ar trebui să o amintim și pe aceea slugarnică a celor mici. Ar fi de preferat disprețul fără cuvinte și obediența lipsită de maniere.
Politețea nu este o virtute, ci o calitate pur formală. Luată în ea însăși, politețea este secundară, derizorie, aproape nesemnificativă; comparată cu virtutea sau cu inteligența, ea nu înseamnă nimic, dar, cu rezerva care i se impune, ea trebuie să știe să le exprime și pe acestea. Este limpede că ființele inteligente și virtuoase nu sunt scutite de a fi și politicoase. Nici chiar iubirii nu i se permite încălcarea totală a formelor. Acest lucru trebuie să-l învețe copiii de la părinți, acei părinți care îi iubesc atât de mult – deși uneori prea mult sau câteodată în dezavantajul lor – și care nu încetează totuși să le găsească cusururi, nu în fond (căci cine ar îndrăzni să spună propriului său copil: „Nu mă iubești destul!”), ci în formă. Filosofii se vor întreba dacă forma primară nu reprezintă în realitate totul și dacă distincția între morală și politețe nu este doar o iluzie. S-ar putea ca totul să nu țină decât de uzanțe și de respectarea uzanțelor. S-ar putea ca toate acestea să nu însemne altceva decât politețe. Politețea nu este totul, ea este aproape nimic. Dar și omul este aproape un animal.”
Politețea nu este o virtute morală, ci o calitate; aceasta nu înseamnă că ea este mai puțin necesară omului virtuos.
Politețea precede morala și o face posibilă. „Parada, spune Kant, dar moralizatoare”. Este vorba de a-ți însuși mai întâi bunele maniere, nu pentru a te mulțumi cu ele, desigur, ci pentru a ajunge, prin intermediul lor, la ceea ce ele imită – virtutea – și care nu e tangibilă decât imitând.
Știința vieții nu este însăși viața, politețea nu este totuna cu morala, dar înseamnă totuși ceva. Politețea este ceva mic, care pregătește însă lucruri mari. Este un ritual, dar făra Dumnezeu, un ceremonial lipsit de religie, un cult al etichetei de curte fară monarh. Forma vidă, valoroasă prin chiar acest vid. Politețea plină de ea însăși, o politețe care se ia în serios, este o politețe înșelată de propriile-i maniere și care încalcă astfel regulile pe care ea însăși le recomandă. Politețea nu este suficientă, dar se poate spune că este nepoliticos să fii infatuat.
Un nemernic politicos nu este mai puțin ticălos decât altul, ba chiar dimpotrivă! Să fie vorba de ipocrizie? E indoielnic, căci politețea nu se pretinde morală. Pe de altă parte, nemernicul politicos este în mod voit cinic, fără ca prin aceasta să fie lipsit de politețe, dar nici de răutate.
