Eticheta la toaletă

Se întâmplă de multe ori să fim invitați la niște prieteni și să nu știm ce spune eticheta atunci când suntem nevoiți să folosim baia. Sau poate ne aflăm în oraș și trebuie să folosim o toaletă a unui local, sau suntem în aeroport, etc. Iată câteva sfaturi de care ați putea ține cont:

  1. Nu pleca din camera de baie fără să vă fi spălat pe mâini. Este prima regulă esențială de igienă și de bun-simț pe care fiecare om ar trebui să o cunoască.
  2. Întotdeauna lasă jos capacul de la toaletă atunci când nu ești așezat. Acest lucru se aplică deopotrivă bărbaților cât și femeilor, indiferent dacă sunteți acasă sau în băile publice.
  3. Nu intra fără a bate la ușă și a întreba dacă este deja ocupat.
  4. Odată ajuns la toaletă închide ușa – întotdeauna. Nu uita să încui ușa pentru a evita un posibil moment jenant când o altă persoană dă buzna peste tine.
  5. Niciodată nu folosi ultima bucățică de hârtie rămasă în baie. Dacă se întâmplă să folosești tu ultima bucățică de hârtie, arată considerație pentru următorul și înlocuiește-o sau informează gazda că trebuie înlocuită. Mult mai bine ar fi ca, gazda să fi lăsat câteva role de hârtie în plus pentru ca oaspeții să le acceseze singuri. Rola de hârtie se poziționează, cu partea care se desprinde și lasă să alunece hârtia, în față nu în spate.
  6. Amintește-ți  să fii respectuos în casa altcuiva. Nu cotrobăi prin dulapuri în caz că ai nevoie de un anumit lucru. Cere întotdeauna proprietarului să te ajute să rezolvi o problemă.
  7. Curăță baia dupa ce ai folosit-o. Întotdeauna! Este responsabilitatea ta!
  8. Baia nu este un loc de conversație. Nu vorbi la telefon atunci când te afli la toaletă. Chiar daca te-ai întâlnit cu vreun coleg, nu rămâne pentru a-l aștepta. Toaleta trebuie să fie un loc cât mai liber, iar discuțiile nu-și au rostul aici.

Foto credit Pinterest

Autor: Mihaela Dumitrache

Lecția de bune maniere: Codul vestimentar

Aspectul cuiva spune multe despre acea persoană. În cartea sa „Codul bunelor maniere astăzi”, doamna Aurelia Marinescu precizează că „garderoba ne dă informații despre:

  • statutul cuiva: autoritate, putere, rang;
  • personalitate: prietenoasă, dependentă, aventuroasă;
  • distincția clasei sociale: clasa superioară, clasa de mijloc, clasa de jos;
  • caracter și gusturi: de încredere sau „un om cu judecată”.

Garderoba trebuie să fie în concordanță cu standardul tău de viață. Cumperi ieftin, devii ieftin. – Robert Pante

O garderobă potrivită reprezintă strategia de dezvoltare a imaginii la fel de importantă precum afacerile sau viața personală.

A avea o bună imagine socială îți aduce prieteni, construiește fidelitatea clientului, atrage noi investitori, motivează angajații, și te ajută să treci peste perioadele economice dificile. O imagine proastă este o răspundere care te poate costa pierderea unor oportunități sau te pot scoate dintr-o afacere.  – Image Industry Council International

Iată elementele de care trebuie să ținem cont atunci când vine vorba de vestimentație:

Continuă să citești Lecția de bune maniere: Codul vestimentar

Maniere pe zilele ploioase: umbrela

Umbrela este un accesoriu important atât pentru o femeie cât și pentru un bărbat. Pentru că vremea poate fi uneori capricioasă, trebuie să ne asigurăm înainte de a pleca undeva, de starea vremii, și să ne ferim a fi prinși de o ploaie puternică ce ne-ar putea uda din cap pana în picioare, în lipsa unei umbrele.

Iată câteva sfaturi de etichetă în ceea ce privește umbrela:

  1. Achiziționați umbrela potrivită: Cumpărați o umbrelă care este ușor de folosit și proporțională cu dimensiunea corpului. O umbrelă prea mare asociată unui om mic de statură va arăta întotdeauna ridicol. Acordați atenție calității acesteia și culorii. Puteți, de asemenea, să optați pentru două umbrele: una mica pentru atunci când sunteți singur şi pentru o versiune mai mare pentru mersul pe jos cu o altă persoană. Bărbaților le este recomandat să folosească o umbrelă de culoare neagră, clasică, cu mâner de lemn. La cumpărare, testați umbrela să fie rezistentă la vânt. Pentru acesta, scheletul nu trebuie să fie din aluminiu. Optați pentru nichel, alamă, fibră de sticlă sau oțel.
  2. Priviți în ambele sensuri înainte de a o deschide: Fiți atenți la cine poate fi în apropiere și deschideţi umbrela cu grijă.
  3. Evitați umbrela „furioasă”: Se spune că strada este o junglă, iar în zilele ploioase este chiar mai rău. Copii şi adulţi, deopotrivă, se luptă pe străzile aglomerate, folosind umbrelele ca pe o armă aleasă. Ori de câte ori vedeţi o altă persoană că se apropie, feriți umbrela dumneavoastră de cea a altei persoane, pentru a evita coliziunea lor. Dacă se întâmplă asta, cereți-vă scuze. Fiți atenți la vârfurile atașate să nu loviți pe cei din jur. Atunci când mergeti pe jos într-un grup folosiți doar jumătate din lățimea acestuia astfel încât, ceilalţi să poată trece cu uşurinţă. Rețineți că cel mult două sau trei persoane ar trebui să meargă deodată.
  4. Fiți amabili. Dacă pe stradă zăriți pe cineva fără umbrelă și afară plouă, indiferent de sex, oferiți-vă să vi se alăture sub ea. Este un gest curtenitor și denotă bunătate pentru semenii noștri.
  5. Învăţați dansul umbrelelor: Pentru o persoană mai înaltă, atunci când vă confruntaţi cu o altă persoană folosind o umbrelă, ridicați dumneavoastră umbrela astfel încât, o persoană mai scundă să poate trece fără coliziunea cu umbrela dumneavoastră. De asemenea, dacă sunteţi o persoană mai mică de înălțime, aduceți umbrela mai aproape de cap. Rezultatul final va fi o bună coregrafie, un dans al umbrelelor pe stradă, fiecare umbrelă fiind ridicată sau coborâtă într-o mişcare graţioasă, evitând toate conflictele, coliziunile şi înțepăturile.
  6. Telefoanele mobile și umbrela nu se potrivesc concomitent. Încercarea de a ține cu o mână telefonul și cu cealaltă umbrela este de prost gust. Eticheta spune că mâna dreaptă trebuie să fie liberă, gata să dați mâna oricând cu cineva. Cel mai bine opriți-vă undeva sau sunați când ajungeți la destinație pentru a efectua apelul telefonic.
  7. Păstraţi-o închisă şi uscată în încăperi: Obișnuiti-vă să închideti umbrela înainte de a o întroduce într-o clădire. Eliminați excesul de apă prin scuturări succesive în faţa clădirii. Prima întrebare, la intrare, ar trebui să fie – unde puteţi plasa umbrela umedă pentru a evita picurarea. Utilizați protecția avută la cumpararea umbrelii.
  8. Plasați umbrele cu grijă: Fiți atenți la locul unde vă lăsați umbrela. Dacă este achiziționată fără suport de umbrelă, lăsați-o în poziţie verticală cu vârful pe podea. În trenuri, avioane şi automobile puneți-o pe podea lângă picioare, nu pe un loc liber în cazul în care alte persoane pot sta acolo pentru că, pot lăsa urme umede.
  9. Transportă cu prudenţă: Atunci când nu este în uz, ţineţi întotdeauna  umbrela pe verticală, cu capătul ascuţit în jos. Nu o băgați sub braţ, lipită orizontal, cu capetele  gata să înjunghie pe cineva.
  10. Odată ajunși la destinație nu transformați orice spațiu liber într-o pădure de umbrele desfăcute ca să se usuce. Vă veți putea usca umbrela seara, acasă, fără a incomoda pe nimeni. Sacoșa de plastic poate fi foarte utilă și în acest caz. Dacă nu aveți una, lăsați umbrela strânsă, pe podea, într-un loc fără mochetă și unde sunteți sigur că nu incomodează pe nimeni (de exemplu, sub propriul birou).
  11. Prevenirea pierderii umbrelei: oamenii amabili de la orice departament de „lucruri pierdute” vă vor spune ca au sute de umbrele nerevendicate în depozit. Dacă va uitaţi umbrela pe undeva, poate veți avea o şansă ca cineva să v-o returneze dacă veți avea scris pe ea, chiar deasupra manerului, un numar de telefon/e-mail unde vă pot contacta.
  12. La plecare: Nu luați niciodată altă umbrelă din suportul de la intrare. Indiferent cât de mult v-ar plăcea, a lua lucruri care nu vă aparțin este un furt, iar o persoană politicoasă nu-și dorește asocierea cu un hoț.

 

Sursă foto Pinterest

Bibliografie:

http://www.advancedetiquette.com/2011/04/umbrella-etiquette/

https://www.artofmanliness.com/2009/06/12/the-gentlemans-guide-to-umbrellas/