La o masă elegantă, cireșele se mănâncă cu lingurița, sâmburii sunt curățați în gură, eliminați în linguriță și apoi depozitați pe o farfurie.
La o masă informală, cireșele sau vișinele se mănâncă cu degetele. Vom ține mâna sub formă de căuș sau con și vom împinge sâmburii cu limba. Apoi îi punem pe o farfurie.
Sfânta sărbătoare a Paștelui este una dintre cele mai importante din an. Este o ocazie a reîntregirii familiei, iar a ști să ne comportăm pe parcursul acestor zile va reprezenta un test al bunelor noastre maniere.
Trăim într-o lume în care mulți uită să mulțumească, chiar și pentru lucruri mărunte, probabil crezând că toate li se cuvin…
Trăim într-o lume în care salutul nu se mai folosește întotdeauna de către toți oamenii, dăm buzna în birourile colegilor, sau în instituțiile publice.
Nu e frumos ! Pentru că, uneori, o simplă urare de O zi bună ! ne face ziua mai frumoasă…
Să nu uităm aceste cuvinte magice: