Această legumă se servește fie umplută fie simplă. De cele ai multe ori o veți întâlni alături de unt cald, sos, maioneză, etc.
Frunzele se desprind de la exterior spre interior cu mâna. Vă puteți ajuta de furculiță ținând-o în mâna stângă pentru a fixa anghinarea pe farfurie, în timp ce cu mâna dreaptă rupeți frunzele. Acestea se țin de vârful ascuțit, se trece baza prin sos și se mușcă. Dacă sosul este mai consistent, frunza se poate folosi ca pe o linguriță. Daca anghinarea este umplută, se rupe câte o frunză și umplutura se întinde pe ea cu cuțitul.
Se îndepărtează frunzele până ajungeți la miez – partea cea mai gustoasă a acestei legume care, se mănâncă fie simplă, fie în sos tăind-o cu furculița și cuțitul.
Cu lingura. Nu se umple niciodată lingura până la refuz. De asemenea, nu înclinăm bolul înspre noi pentru a lua ultimele linguri de lichid ci. în direcția opusă. După ce am luat o lingură de supă, ne înclinăm ușor înainte și sorbim lichidul, atingând doar marginea lingurii, ne sfătuiește Emily Post. Dacă în supă se află și bucăți de carne sau legume, vom lipi marginea lingurii de buze și vom răsturna conținutul lingurii în gură. Dacă băgăm toată lingura în gură, riscul de a ne murdări este mult mai mare. După ce am terminat supa, punem lingura pe farfuria de sub bol, în partea dreaptă, sau în cazul în care nu există una o vom lăsa direct în bol.
2. Sorbind direct din cană sau din bol. Dacă supa este servită într-o cană cu mâner sau într-un bol cu două toarte vom bea ca pe un lichid obișnuit. Dacă nu are toarte, folosim lingura.
Dacă vrem să mâncăm legumele sau bucățile de carne folosim neapărat lingura.
Supele limpezi se servesc deseori în căni de consommé (mici și cu două toarte). Legumele sau tăițeii rămași pe fundul cănii se pot mânca cu lingura. Bolul de supă-crema (și el tot cu două toarte) este mai mare decât cana de consommé.
Crutoane sau biscuiții de dimensiuni mici se pot adăuga în supă întregi, nu mai mult de 4-5 odată. Biscuiții mari se mănâncă separat.
Îi asociem cu luxul, rafinamentul și cinele romantice la restaurant. Homarii pot fi gătiți la aburi, în apă clocotită sau la grătar.
CUM SE MĂNÂNCĂ
Folosim o mână pentru a fixa corpul pe farfurie, iar cu cealaltă rupem cleștii pe care-i vom așeza pe marginea farfuriei.
Cu ajutorul cleștelui special crăpăm cleștii și tragem carnea afară folosindu-ne de furculița pentru crustacee. Sosul și carnea rămase în clești se sug direct fără a face zgomot.
Punem corpul homarului cu partea posterioară pe suprafața de lucru și îl tăiem în două pe mijloc, de la cap înspre coadă.
Carnea din interior se scoate și se taie bucăți pe care le vom înmuia în sos.
Detașați coada de corp printr-o răsucire cu ajutorul degetelor apoi despicați-o în două și extrageți carnea cu furculița.
Fiind o carne atât de fină, nu va fi servită alaturi de sosuri grele și garnituri sofisticate. Un sos din unt și lămâie și niște legume fierte sunt suficiente.
Părțile rămase necomestibile se depozitează pe o altă farfurie.
La sfârșit înmuiem degetele în bolul cu apă pentru mâini.
Rețineți
Trebuie aruncați vii în apă clocotită, de aceea este recomandat să fie consumați proaspeți și în aceeași zi în care i-am fiert.
Nu e bine să mâncăm un homar care nu are coada curbată pentru că, înseamnă că a murit înainte să fie gătit.
Antenele și celelalte părți moi din jurul capului nu sunt comestibile.