Etimologic vorbind, cuvântul „manieră” (sg.), „maniere” (pl.) provine din limba franceză de la manière însemnând mod de a se comporta sau de a se prezenta în societate; comportare, ținută, politețe, amabilitate; bună-cuviință conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, ediția 1998.
De aici a apărut și Codul manierelor elegante care reprezintă un ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate conform aceleiași surse. Și cum limba franceză se trage din limba latină, o cercetare mai adâncă ne arată faptul că termenul provine din latinescul manuarius care făcea referire la de mână, în mână, manual, mod particular de a lucra, de a te purta, purtare (cuviincioasă): acest tînăr are o frumoasă manieră de a vorbi cu ceĭ bătrînĭ, el n´are nicĭ o manieră (e mojic) – conform Dicționarul limbii românești, 1939.
Mergând și mai departe până în Grecia antică, termenul ethikos era folosit de către marii filozofi cu sensul de a sugera ansamblul normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei anumite clase sau societăți conform Marele dicționar de neologisme, anul 2000.
Observăm faptul că ideea de a avea un ansamblu de norme de conduită morală a apărut cu mii de ani în urmă. Se crede că prima carte de bune maniere a fost scrisă în preajma anului 2.400 i.Hr. de catre edilul Egiptului Ptah-Hotep – primul ministru din perioada de domnie a lui Djedkare Isesi în cea de-a Cincea Dinastie. Baza codului bunelor maniere, așa cum îl cunoaștem astăzi, se întrevede în antichitate din momentul în care grecii inventau spațiul civic al gestului prin agora, teatru sau forum și arta oratoriei.
În perioada clasică a filosofiei grecești, ceea ce îi interesa pe gânditori, nu era doar problema teoretică a explicării existenței cât, mai ales, problema practică a explicării scopului comportamentului. Socrate deturnează filosofia spre problematica umanului, iar Platon plasează ideea binelui în centrul filosofiei sale. Morala era singura disciplină care merita a fi studiată, dialectica și fizica fiind doar instrumente subordonate eticii, ele neputând contribui la a face o viață fericită – aspirația fiecăruia dintre noi.
Aproximativ în aceeași perioadă,
Kiwi se mănâncă cu lingurița dacă se servește tăiat în jumătate, fără a vă face probleme în privința semințelor deoarece sunt comestibile. Coaja se depozitează pe farfurie.
Dacă este tăiat felii folosim furculița, iar dacă îl găsim în salată folosim lingurița. Firește, dacă sunteți gazde, în aceste ultime două cazuri, trebuie să înlăturați cu un cuțit coaja, înainte de servire.
Sursă foto
Bunele Maniere 